Vremea în următoarele două săptămâni. Ce temperaturi vom avea în ultima perioadă a iernii

Publicat: 16 feb. 2021, 14:09 Autor: Elena Arhiva
Vremea în următoarele două săptămâni. Ce temperaturi vom avea în ultima perioadă a iernii

Iarna ne va părăsi după două săptămâni, cel puțin din punct de vedere calendaristic, însă nu se știe dacă vom scăpa de ger, zapadă și viscol. Iată prognoza realizată de meteorologi pentru intervalul 15 – 28 februarie. 

BANAT

În primele două zile ale intervalului, vremea va fi rece, cu temperaturi scăzute mai ales noaptea.  În intervalul 17-21 februarie, valorile termice se vor situa în jurul celor cele normale pentru această perioadă din an, cu maxime, în medie, de 7…9 grade și minime, în medie, de -2…0 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, vremea se va menține apropiată de mediile climatologice ale sfârșitului de februarie.  Media temperaturilor maxime se va situa între 9 și 12 grade și media minimelor va fi cuprinsă între -2 și 1 grad. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalul 17 – 21 februarie și în a doua parte a celei de-a doua săptămâni, anunță meteorologii.

CRIŞANA

În primele două zile ale intervalului, vremea va fi rece, cu temperaturi scăzute mai ales noaptea, dar apoi se va încălzi. Astfel, în intervalul 17-21 februarie, valorile termice se vor situa în jurul celor cele normale pentru această perioadă din an, cu maxime, în medie, de 6…8 grade
și minime, în medie, de -2…-1 grad. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, vremea se va menține apropiată de mediile climatologice ale sfârșitului de februarie, iar temperatura aerului nu va avea variații însemnate de la o zi la alta; în aceste condiții, media temperaturilor maxime se va situa între 8 și 11 grade și media minimelor va fi cuprinsă între -3 și 0 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalul 17 – 21 februarie și în a doua parte a celei de-a doua săptămâni.

TRANSILVANIA

În intervalul 15-17 februarie, vremea va fi deosebit de rece. Între 18 și 21 februarie, media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 4 și 6 grade. Cea a minimelor între -4 și -2 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, vremea se va menține apropiată de normalul termic al sfârșitului de februarie pentru această regiune. Temperatura aerului nu va avea variații însemnate de la o zi la alta. În aceste condiții, media temperaturilor maxime se va situa între 5
și 8 grade și media minimelor va fi cuprinsă între -6 și -3 grade.

MARAMUREŞ

În intervalul 15-17 februarie, vremea va fi deosebit de rece/ În special noaptea, când temperaturile minime vor fi, în medie, între -12 și -8 grade. Între 18 și 21 februarie, media temperaturilor maxime se va situa între 3 și 6 grade. Cea a minimelor, între -5 și -2 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, vremea se va menține apropiată de normalul termic al sfârșitului de februarie. Media temperaturilor maxime se va încadra între 6 și 8 grade și media minimelor va fi cuprinsă între -4 și -2 grade. Probabilitatea pentru precipitații în general slabe va fi mai ridicată în intervalul 17 – 21 februarie și în unele zile ale celei de-a doua săptămăni.

MOLDOVA

Prima săptămână va fi caracterizată în mare parte de o vreme deosebit de rece, cu variații ale temperaturii aerului de la o zi la alta. Astfel maximele vor fi cuprinse în medie între -2 și 2 grade, iar media minimelor se va situa între -12 și -4 grade, cu cele mai scăzute valori în nopțile de 16, 17, 19 și 20 februarie, când local va fi ger. Cea de a doua săptămână va debuta cu temperaturi în creștere, medii ale maximelor de 6…8 grade și ale minimelor de -2…0 grade. Din 24 februarie se va răci din nou, astfel media valorilor diurne se va situa în jurul a 4 grade, iar cea a celor nocturne va fi de -6….-4 grade. Temporar se vor semnala precipitații slabe în cea mai mare parte a intervalului.

DOBROGEA

Vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit în mare parte din prima săptămână, maximele fiind cuprinse în medie între -4 și 6 grade, iar media minimelor se va situa între -8 și -2 grade. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în nopțile de 16 și 17 februarie. Cea de a doua săptămână va debuta cu temperaturi în creștere, medii ale maximelor de 6…8 grade și ale minimelor de 0…2 grade. Începând cu 24 februarie se va răci din nou, astfel media valorilor diurne se va situa în jurul a 4 grade, iar cea a celor nocturne va tinde spre medii de -2 grade. Local și temporar se vor semnala precipitații slabe în cea mai mare parte a intervalului.

MUNTENIA

Prima săptămână va fi caracterizată de variații ale temperaturii aerului de la o zi la alta. Astfel vom trece de la o vreme rece la una normală termic și invers, cu maxime ce vor fi cuprinse în medie între 0 și 8 grade, în timp ce media minimelor se va situa între -10 și -4 grade,
cu cele mai scăzute valori în noaptea de 17 februarie, când local va fi ger. Cea de a doua săptămână va debuta cu temperaturi în creștere, medii ale maximelor de până la 10…12 grade și ale minimelor de -2…0 grade. Începând cu 24 februarie se va răci din nou, astfel media valorilor diurne se va situa în jurul a 6…8 grade, iar cea a celor nocturne va tinde spre -4 grade. Se vor semnala precipitații slabe în cea mai mare parte a intervalului, dar cu caracter temporar și doar pe arii restrânse.

OLTENIA

Perioada 15-21 februarie va fi caracterizată de variații ale temperaturii aerului de la o zi la alta. Maximele vor fi cuprinse în medie între 2 și 9 grade, în timp ce media minimelor se va situa între -8 și -2 grade. Cele mai scăzute valori vor fi în nopțile de 16 și 17 februarie. Cea de a doua săptămână va debuta cu o încălzire semnificativă a vremii, medii ale maximelor de până la 12…14 grade și ale minimelor în jurul a 0 grade.. Din data de 25 februarie se va răci ușor, astfel media valorilor diurne va tinde spre 8…10 grade, iar cea a celor nocturne spre -2 grade. Se vor semnala precipitații slabe, cu caracter temporar și doar pe arii restrânse, în special în perioada 17-21 și 24-28 februarie.

Destinații vacanța de iarnă
Muntele este preferat în topul destinațiilor pentru vacanța de iarnă

LA MUNTE

În primele două zile ale intervalului, vremea va fi deosebit de rece, cu temperaturi diurne în medie de -10…-8 grade. Nopțile vor fi geroase, cu valori nocturne medii de -16…-14 grade. Apoi, până la sfârșitul primei săptămâni se va încălzi semnificativ, astfel media maximelor va tinde spre 0 grade, iar cea a minimelor spre -6 grade. Cea de a doua săptămână va debuta cu temperaturi apropiate de normalul perioadei, maxime medii de până la 2…4 grade și minime în medie de -4…-2 grade. Din 25 februarie se va răci ușor, astfel media valorilor diurne va tinde spre 0 grade, iar cea a celor nocturne spre -6 grade. Temporar se vor semnala precipitații, în general slabe cantitativ, în cea mai mare parte a intervalului.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 16 feb. 2021, 14:09 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×